Gaviscon Mentol comprimate masticabile

Gaviscon cu aromă de căpşuni este indicat în tratamentul simptomelor refluxului gastroesofagian, cum sunt regurgitaţia acidă, pirozisul şi indigestia (legate de reflux) care apar, de exemplu, după mese sau în timpul sarcinii sau la pacienţii cu simptome asociate esofagitei de reflux.
Tratamentul simptomelor refluxului gastroesofagian, cum sunt regurgitaţia acidă, pirozisul şi indigestia (legate de reflux) care apar, de exemplu, după mese sau în timpul sarcinii sau la pacienţii cu simptome asociate esofagitei de reflux.
După ingestie, medicamentul reacţionează rapid cu acidul gastric şi formează un strat de gel de acid alginic, care are un pH aproape neutru şi care acoperă conţinutul stomacului, împiedicând efectiv refluxul gastro-esofagian. În cazuri severe, gelul însuşi poate reflua în esofag în locul conţinutului gastric, exercitând un efect emolient.
Gaviscon poate fi utilizat în perioada sarcinii, dacă acest lucru este necesar din punct de vedere clinic. Studiile clinice efectuate pe mai mult de 500 gravide, precum şi numeroase date din experienţa post-comercializare nu au indicat existenţa toxicităţii malformative sau feto/neonatale a substanţelor active.
CONSULTAȚI REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI: https://www.anm.ro/_/_RCP/RCP_11707_19.04.19.pdf
1. RCP Gaviscon cu aromă de căpşuni comprimate masticabile